Iata cum, printr-o greseala de redactare într-un anunt de mica publicitate aparut în sectiunea de anunturi a ziarului “Bursa”, compania “Dacoda” a fost propulsata “într-un mod neasteptat” pe o piata la care nu se gîndise fondatorul sau, devenind una dintre cele mai importante companii cu capital autohton activând pe piata transporturilor de marfuri din tara noastra.

Redam mai jos relatarea directorului general al “Dacoda”, Dan Cotenescu:

În 1993, când ne-am început activitatea, practic nu existau firme de transporturi în România, care sa opereze cu masini de mic tonaj. Nu stiam acest lucru. Ofeream, pe atunci, servicii de transporturi cu batrâna noastra dubita prin intermediul unor anunturi în presa locala.

O greseala de redactare a unui anunt publicat în ziarul “Bursa” a facut ca oferta mea sa apara, în loc de “transport local si interurban”, “transport local si international”. Fara sa-mi dau seama pe moment, acesta a fost un punct de referinta în anii care au urmat: imediat dupa publicarea anuntului, telefoanele au început sa sune asiduu cerându-ne transportul acela de marfa international pe care de fapt nu-l faceam. Asa a început expeditia, mai bine zis intermedierea.

În prezent, “Dacoda” este o companie de expeditii si transport rutier de marfa, pe teritoriul tarii si în si dinspre Europa.

Printre cei 1.100 de clienti ai societatii se numara “Oriflame”, “Texaco”, “Linde Gaz”, “Silcotub”, “Luxten”, “Deck Computer”, “Minolta România”, “Elite” si “Agasi”. “Dacoda” detine trei birouri, la Bucuresti, Cluj si Timisoara, si potrivit informatiilor publicate de comapnie, are cel mai mare numar de subcontracte, raportat la concurenta. Anul trecut, societatea a realizat o cifra de afaceri de 9.283.458 lei.

Ioana Rosenberg

Dan Cotenescu, “Dacoda”:
“Piata transporturilor de marfuri va creste cu cel putin 20% în acest an”

Piata serviciilor de transporturi de marfuri va creste cu cel putin 20% în acest an, preconizeaza directorul general al “Dacoda”, Dan Cotenescu. Domnia sa declarat, într-un interviu acordat ziarului “Bursa”, ca primul factor care va determina aceasta crestere este eliminarea, de la 1 ianuarie, a obligativitatii pentru transportatorii români de a detine autorizatie de tranzit pentru spatiul intracomunitar.

De asemenea, legislatia interzicea firmelor românesti sa transporte marfuri dintr-o tara membra UE în alta pâna la data aderarii, ceea ce facea ca activitatea de profil sa fie dificila si chiar ineficienta pentru firmele românesti. Era nerentabil sa faci un transport de marfa din România catre Germania, de exemplu, în conditiile în care nu aveai dreptul sa transporti marfa din Germania catre Franta.

Odata cu noile reglementari, deci, transportatorii români îsi vor putea eficientiza si diversifica activitatea. Singura exceptie este Italia, care din cauza unui conflict cu Ministerul român al Transporturilor, interzice înca tranzitul tarii de catre camioanele care provin din tara noastra.

* Transporturile internationale de marfuri se vor ieftini cu cel putin 5% în 2007

Costurile s-au redus deja pentru transportatorii de marfuri în interiorul spatiului intracomunitar, ne-a spus directorul general al “Dacoda”, Dan Cotenescu. Desfiintarea carnetului-tir de la 1 ianuarie (document ce garanta efractia vamala între punctul de plecare si punctul de sosire), care costa în jur de 50 de euro, precum si neobligativitatea, pentru transportatori, de a detine cartea verde ca asigurare de raspundere civila pe teritoriul altor tari, determina o scadere a costurilor serviciilor, care va antrena o ieftinire a transportului international cu aproximativ 5%. Cresterea cu cel putin 20% în acest an a pietei de profil va determina, de asemenea, o ieftinire a serviciilor.

Cei mai multi investitori straini care vor activa pe piata de profil vor oferi servicii integrate de logistica, respectiv transporturi si depozitare. Preturile serviciilor de transporturi oscileaza, însa, în functie de momentul anului. Lunile noiembrie si decembrie sunt cele mai bune, din punct de vedere al solicitarilor, pe când decembrie si august se caracterizeaza printr-o scadere a cererii.

* Mai multe firme straine sunt interesate sa fuzioneze cu “Dacoda”

Dan Cotenescu nu exclude posibilitatea ca firma pe care o conduce sa fuzioneze cu o companie straina, având în vedere ca importanti transportatori din Franta, Germania si Italia si un fond de investitii american si-au declarat intentia de a fuziona cu “Dacoda”.

Deocamdata însa, planurile pe termen scurt ale firmei vizeaza desprinderea activitatii bursei electronice a transporturilor lansate înca din 2001. Serviciul electronic “Bursa Transporturilor” va activa, începând cu acest an, prin intermediul unei noi firme, desprinse din “Dacoda”.

Compania si-a propus, de asemenea, în acest an, extinderea flotei de masini de mic tonaj. Însa “Dacoda” este un investitor prudent în mijloacele de transport, ne-a spus reprezentantul companiei, si încearca sa-si organizeze serviciile pe grupaje de transporturi în vederea eficientizarii costurilor.

În prezent, aproape 99% din activitatea companiei este concentrata în transporturi-spot (servicii la care clientii apeleaza conjunctural). Domnul Cotenescu ne-a spus ca “Dacoda” intentioneaza sa-si reorganizeze activitatea prin atragerea de clienti permanenti, care sa beneficieze de servicii mai eficiente din punctul de vedere al costurilor. Compania va investi si în promovarea serviciului electronic “Bursa Transporturilor” în fata posibililor parteneri din strainatate, în vederea cresterii numarului de vizitatori pe acest site, care se ridica, în prezent, la aproximativ 4.800.

Ioana Rosenberg